Un colier numit iubire,
La gâtul tău l-am așezat,
Simțind scânteia din privire,
Când ai tăi ochi l-au sărutat.

Iar sub gene mii de stele,
Au strălucit pe cer senin,
Zi și noapte doar cu ele,
Iubirea mi-era veșnic destin.

Lume asta rea îmi pare,
Nu mai ești colțul meu de rai,
Și nu-mi mai dai o sărutare,
Nici nu-mi mai îmi șoptești:
Mai stai! mai stai !

de Dragoș Carabăț-Brăila.