PROIECT de initiativa legislativa pentru cresterea prestatiei sociale a persoanelor cu dizabilitati

vasy's picture

Consiliul Național al Dizabilității din România a înaintat Parlamentului României PROIECTUL de iniţiativă legislativă nr. 308/20.01.2016 pentru creșterea prestației sociale a persoanelor cu dizabilități.

Potrivit prevederilor art. 57 (1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele cu handicap au dreptul la asistență socială sub formă de prestaţii sociale care se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute de lege.

La art.58 alin.(4) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează că, adultul cu handicap beneficiază de prestaţii sociale (indemnizaţie şi buget personal complementar) care, din anul 2015, sunt în cuantum de:

a)indemnizaţia lunară, indiferent de venituri:
-  234 lei, pentru adultul cu handicap grav;
-  193 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
- 106 lei, pentru adultul cu handicap grav;
-  79 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
-  39 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

Astfel că, începând cu 1 ianuarie 2015:
- adulţii încadraţi în gradul de handicap grav  încaseză în total 340 lei lunar,
- adulţii încadraţi în grad de handicap accentuat încasează în total 272 lei lunar,
- adulţii încadraţi în grad de handicap mediu încasează în total 39 lei lunar.

Bugetul personal complementar nu este luat în calcul la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. (art.57 alin 12 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Potrivit legii, de bugetul complementar lunar beneficiază şi familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu, în perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere.

Conform art. 50 din Constituția României „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.”

Așa cum este prevăzut în art.28 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007, semnată de România la 26 septembrie 2007 şi ratificată prin Legea nr. 221/2010:

1.Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la un standard adecvat de viaţă pentru ele şi familiile lor, inclusiv la alimentaţie, îmbrăcăminte şi locuinţă adecvate şi la îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de trai şi vor lua măsurile adecvate pentru a proteja şi promova exercitarea acestui drept fără discriminare pe criterii de dizabilitate;

2. Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la protecţie socială şi posibilitatea de a se bucura de acest drept fără discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor lua măsurile adecvate pentru a proteja şi promova respectarea acestui drept.

Persoanele cu dizabilități trec prin momente de umilință, prin ignorare, având în vedere creșterile  salariale anunțate pentru diverse categorii sociale.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, discriminate prin ignorare,  Consiliul Național al Dizabilității din România vă solicită implicarea în demersul pentru inițierea unui proiect legislativ în vederea creșterii indemnizației lunare, indiferent de venituri, după cum urmează:

1.pentru persoana cu handicap grav, in cuantum egal cu salariul minim pe economie;
2.pentru persoana cu handicap accentuat, în cuantum de 50% din salariul minim pe economie;
3. pentru persoana cu handicap mediu în cuantum de 25% din salariul minim pe economie.

De asemenea,  propunem și o altă formulare pentru art. 58 alin. 13 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum și cu indicele creșterii salariului minim pe economie, prin hotărâre a Guvernului.

Considerăm că o modificare  a continuţului actual al legii, cu propunerea de mai sus, va repara această gravă discriminare.

Cum puteti contribui la sustinerea acestui proiect?

1.    Descărcați tabelul aici.
2.    Imprimați prima pagină.
3.    După completarea întregului tabel, completați și semnați declarația de la finalul acestuia.
4.    Expediati tabelul prin postă la adresa:

CONSILIUL NAȚIONAL AL DIZABILITĂȚII din România
București, România, Strada Cauzași, nr. 26, Sector: 3. Cod poștal: 030802
.

Categorii: 

Tags: 

Comments

danut's picture

o reraci pe viata

buna sunt danut sunt din mangalia sunt din nastere am 27 ani si meas dori din suflet o rerati foarte serioasa mai multe detaali va las nr meu 0784005425 va rog mult fara mistouri eu vorbescun pic cam greu

Iuli-Ana's picture

Scrie o postare

Scrie acest anunt intr-o postare noua, nu la comentarii.

danut's picture

caut fata cu handicap

buna ziua numele meu e danut am 27 ani sunt din mangalia . am un handicap din nastere pareza pe parte stanga , nu sunt in carut pot sa merg singur ma descurc in or ce . imi doresc o fata ca si mine sa fie simpla si fara mistouri daca doriti sa ma cunasteti nr meue 0784005425

Julia's picture

Bună

Am văzut profilul tău și sunt interesata sa vb dacă vrei lasă un mesaj

ION VASILE's picture

INDEMNIZATIE PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP

MA NUMESC ION VASILE, SINT ABSOLVENT AL ASE BUCURESTI (PROMOTIA 1993), AM FOST DIAGNOSTICAT CU ATAXIE SPINOCEREBELOASE IN URMA UNEI EXAMINARI RMN, AM FOST NEVOIT SA MA PENSIONEZ (ULTIMA OARA AM LUCRAT LA ANAF IALOMITA), SINT CASATORIT SI AM O FETITA STUDENTA, CHELTUIELILE SINT FOARTE MARI, PENTRU MINE AR FI O GURA DE AER DACA S-AR MARI INDEMNIZATIA DE HANDICAP ASA CUM PREVEDE PROIECTUL DE LEGE, IN SITUATIA MEA SINT FOARTE MULTE PERSOANE, NR MEU DE TEL ESTE 0726791180, AR FI O MARE REPARARE PRIVIND CONDITIA PERSOANELOR CU DISABILITATI !!!

Gratiela's picture

marire indemnizatie handicap

As lasa o luna guvernantii sa traiasca din 272 ron sa plateasca cheltuielile care sant apoi sa vada cu ce raman..

Ady Marin's picture

Mărire

S-a aprobat mărtirea indemnizației începând cu 1 ianuarie 2018. Pentru a-ți ajuta fetița, fă-ți și pernsie de invaliditate, dacă nu ai.

Ady Marin's picture

Mărire

S-a aprobat mărtirea indemnizației începând cu 1 ianuarie 2018. Pentru a-ți ajuta fetița, fă-ți și pernsie de invaliditate, dacă nu ai.