Angiografe de ultimă generaţie vor ajunge în 17 spitale

Iuli-Ana's picture

Un număr de 17 spitale vor fi dotate cu angiografe de ultimă generaţie pentru patologia cardiovasculară şi tumorală, în cadrul unui proiect european în valoare de 25 de milioane de euro, aparţinând Academiei de Stiinţe Medicale.
"Este un proiect de angiografie, intitulat «Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare-dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri», de 25 de milioane de euro, în care vor fi implicate 17 centre, care vor fi dotate cu aceste aparate, pentru a ridica nivelul de performanţă şi a duce performanţa în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare către populaţie.
Este, o salbă de centre, începând cu Constanţa, Buzău, Iaşi, Suceava, Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Timişoara, Arad şi Craiova.'' a explicat profesorul doctor Radu Deac, vicepresedintele Academiei de Stiinţe Medicale şi managerul proiectului de cercetare.
Acesta a menţionat că astfel se va utiliza o tehnologie de vârf, care este aplicată în cercetare şi practica medicală, cu scopul de a apropia performanţa de populaţie.
El a mai spus că o parte dintre angiografe au ajuns la unităţile medicale din marile centre universitare.
"Stilul de cercetare implică dotarea cu angiografe, aparate de înaltă performanţă, cu care unele spitale sunt obişnuite, altele nu. Un număr de 17 spitale vor primi aceste aparate, grupate pe teme de cercetare diferite, patologia cardiacă, tumorală şi copii. Temele care ţin de patologia coronariană, care va fi şi baza pentru angiografie, sunt şi cele care au o contribuţie substanţială la cercetare. Aşadar vorbim despre un proiect pe fonduri europene care acoperă mai multe teme de cercetare toate efectuate prin metode angiografice", a explicat preşedintele Academiei de Stiinţe Medicale, profesorul doctor Irinel Popescu.
Proiectul "Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare-dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri" are ca obiective principale: creşterea capacităţii de cercetare dezvoltare a 17 unitaţi medicale, centre de cercetare ale Academiei de Ştiinţe Medicale în domeniul angiografiei prin dotarea cu echipamente de angiografie de ultimă generaţie; crearea unei reţele naţionale de cercetare dezvoltare prin înfiinţarea Registrului Naţional de Tratament Intervenţional al SCA – (sindroame coronariene acute); registrul specific pentru bolnavii cu stenoze arteriale cervico - craniene, registrul cardiopatiilor congenitale şi diagnosticul şi tratamentul arteriopatiilor periferice.

Sursa: http://www.mediafax.ro

Categorii: 

Tags: