Coada neputintei

Iuli-Ana's picture

Cei care vor sa obtina un certificat de handicap trebuie sa se prezinte in fata unei comisii de evaluare a persoanelor cu handicap.
In Cluj-Napoca persoanele cu dizabilitati stau zi de zi la cozi infernale pentru a primi un astfel de certificat.
Despre drama si tensiunea asteptarii la o astfel de coada se plange si o clujeanca recent trecuta prin aceasta experienta. Cu toate ca ea a fost prezenta acolo inca de dimineata alaturi de mama sa, paralizata de noua ani de zile, femeia a reusit sa ajunga la evaluare de abia dupa-masa, la ora 15.
Zi de zi pe strada Eremia Grigorescu, la numarul 37-39, curtea e plina de oameni amarati, disperati, fortati sa astepte ore in sir pentru a-si primi certificatul de handicap. Acesta a fost peisajul cu care a fost intampinata si clujeanca Angela Anghel luni, cand s-a dus cu mama ei, paralizata de 9 ani de zile, la comisia de evaluare a persoanelor cu handicap.
"Acum doua luni mi-a facut programare pe data de 7 martie. Am ajuns acolo cu mama la ora 9 si am primit un numar de ordine, numarul 29. Vreau sa zic ca era full de lume si oameni in carucior, de oameni care au venit si din alte zone. Am vorbit cu un domn din Baisoara, a venit cu tatal lui, cu hartie de la medicul de familie cum ca nu esti transportabil domnul si a stat ore intregi in masina pana i-a venit randul sa-l vada comisia. Oameni fara picioare in carucior. Astea sunt printre cele mai grave, nu mai zic de cei cu Alzheimer sau cei care fac dializa. Noi am ajuns la ora 9 si am terminat in jur de ora 15 cu mama, paralizata. Mana stanga nu si-o misca deloc, se duce de colo colo doi, trei metri sustinuta", explica aceasta.
Femeia a primit un bon de ordine cu numarul 29, insa coada a inaintat foarte greu, iar in curte s-au adunat, treptat, toti mai multi oameni, fiecare cu problema lui. Dincolo de ritmul lent cu care s-au miscat lucrurile la comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, nici conditiile in care oamenii au fost nevoiti sa astepte nu au fost mai grozave.
"Este o sala de asteptare unde e cat de cat respirabil. A fost bine cat am fost noi ca a fost vreme buna si a stat afara. Ati vazut ca v-am trimis acolo niste poze, stateau oamenii afara, pe scari, care au putut sa stea acolo si sunt niste bancute. Cei care stateau afara erau tot la comisie. Noi am fost intr-o sala de asteptare si acolo, destul de aglomerata, dar este o sala unde mergi sa stai la ghiseu, sa-ti iei numar, sa-ti depui dosarul. Sunt altii care merg sa-si faca programare pentru comisie, e 2/3 metri, daca e atat. Deci, nu ai aer sa respiri. Am fost unul in celalalt. Am zis asa ceva nu se poate", spune ea revoltata.
Mama Angelei are 77 de ani si a ramas paralizata in urma unui accident vascular. Dupa ore de asteptat la coada, femeia a inceput sa se planga de dureri de spate. In curte, oamenii vorbeau unii cu altii, se agitau, erau indispusi. Din cand in cand un domn isi facea aparitia in sala de asteptare pentru a anunta urmatoarele 5 numere de ordine care urmau sa intre in fata comisiei.
Pana la ora trei, cand au reusit sa intre, asteptarea a fost un chin pentru mama Angelei. De altfel, inca de cand au ajuns si au vazut toate acele persoane stand la coada si chinuindu-se, le-au incercat sentimente de disperare.
"Va spun sincer, eu, cand am ajuns acolo si am vazut oameni afara pe scari, am coborat din taxi, m-am uitat si mi-am zis ca nu se poate asa ceva. Cand am vazut cat stam acolo, mi-a venit sa plang. Toata lumea era alarmata, nu-i convine nimanui sa stea acolo, dar nu ai cu cine sa te certi", incheie pe un ton resemnat Angela Anghel.
Sursa: http://www.ziardecluj.ro

Categorii: 

Tags: