Iluminat public inteligent in orase din Romania

vasy's picture
Brasov iluminat public inteligent

Braşovul este unul dintre oraşele care foloseşte sistemul de telemanagement al iluminatului public. Sistemul a fost deja testat pe patru dintre străzile oraşului. Pe corpurile de iluminat din zonele străzilor Apollo, Neptun, Crinului şi Avram Iancu au fost instalate 97 de dispozitive InteliLight, pentru optimizarea iluminatului public. Aprinderea şi stingerea corpurilor de iluminat public se realizează cu ajutorul senzorilor.

Viceprimarul Miklos Gantz spune că întreg iluminatul public din municipiu va fi unul inteligent în maximum doi ani. "Este foarte important să scădem costurile cu iluminatul public. Cu acest sistem, reducerile ajung la 30% - 35%, ceea ce în sume efective ar însemna cam 250.000- 300.000 de lei lunar", spune viceprimarul Miklos Gantz, citat de Bună Ziua Braşov. Implementarea sistemului InteliLight în întreg municipiu ar ajunge la 1,2 milioane de euro, sumă care poate fi amortizată în maxim trei ani doar din economiile făcute la energia electrică.

În cazul Braşovului, cea mai mare parte din costul necesar proiectului este acoperită din fonduri europene. Astfel, primăria va contribui cu doar 200.000 de lei la proiectul ale cărui costuri totale se ridică la 10 milioane de lei.

În vestul ţării, în oraşul Timişoara, primăria a început să privească înainte şi să se gândească la metode pentru a reduce consumul public de energie electrică.

Drept urmare, câteva zeci de becuri de pe stâlpii de iluminat au fost înlocuite cu lămpi cu LED (diodă emiţătoare de lumină), mult mai economice. Cu banii economisiţi într-un an de noile lămpi –adică în jur de 130 de milioane de lei vechi –primăria ar putea, spre exemplu, să instaleze zece cişmele stradale în parcuri sau în zonele aglomerate.

Schimbarea a început în luna februarie 2011, când primăria a acceptat un experiment: o firmă din oraş a montat gratuit 54 de lămpi cu LED: clasicele becuri cu vapori de sodiu de 250 de waţi au fost înlocuite cu noile lămpi de 119 waţi.

Deoarece are un consum cu 60% mai scăzut, o lampă cu LED de 119 waţi economiseşte 248 de lei pe an faţă de un bec obişnuit de 250 de waţi, a explicat pentru greatnews.ro Dănuţ Pobega, şeful Biroului Iluminat Public de la Primăria Timişoara. La un preţ de 0,4 lei pe KWh, cele 54 de lămpi economisesc în total 13.392 de lei pe an (133 de milioane de lei vechi), a continuat el.

Un calcul simplu arată că, dacă oraşul cu 318.000 de locuitori şi-ar înlocui toate cele 20.000 de becuri obişnuite cu lămpi cu LED, s-ar putea economisi pe an 4,96 milioane de lei (49 de miliarde de lei vechi sau 1,1 milioane de euro).

Un proiect de acest fel a fost propus şi oraşului Sibiu, care ar putea deveni primul SMART CITY din România.

Potrivit Orei de Sibiu, oraşul ar putea ajunge un oraş inteligent prin folosirea energiilor regenerabile (spre ex: panouri solare, energia eoliană, etc), prin modificări aduse clădirilor care să conducă la o mai mare eficienţă energetică (izolarea pereţilor, utilizarea unei mai bune tâmplării, etc), prin utilizarea celulelor fotovoltaice în generarea de energie termică sau electricitate, prin integrarea în comunitate a autovehiculelor electrice, prin modernizarea iluminatului public şi prin încurajarea folosirii transportului în comun sau a bicicletei în defavoarea autovehicului propriu.

Categorii: 

Tags: