Nelutu Trandafir a suferit o fractură în urma accidentului rutier

Iuli-Ana's picture

Neluţu Trandafir, implicat în urmă cu aproximativ două săptămâni într-un accident de circulaţie, se află acum la un spital din Timişoara, unde a suferit o intervenţie chirigicală, pentru a i se monta o placă la piciorul stâng la care a suferit o fractură în urma accidentului.
Artistul se află în conflict cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, cauza fiind declaraţiile făcute de purtătorul de cuvânt al unităţii medicale Gheorghe Stanciu, care a spus că a fost tranferat la spitalul din Timişoara,pentru că la Târgu Jiu ar fi trebuit să achite costul piesei, iar el nu a fost acord. Cântăreţul ne spune că situaţia este cu totul alta şi că îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată reprezentantul spitalul: „Nu poti să fiu de acord cu declaraţia dumnealui. Am luat legătura cu el şi mi-a spus că asta i s-a transmis de doctorul Niculescu, şeful secţiei de Ortopedie. Eu cât am stat în Târgu Jiu, eu nu am intrat în contact cu medicul Niculescu şi nu îl cunosc“.
Neluţu Tranfadir a precizat că medicul curant i-a propus să se transfere la spitalul din Timişoara şi că a fost de acord să achite costul piesei:
„Am fost transferat pe salon. Am simţit dureri mari şi cu sora am încercat să ridic piciorul, dar osul a intrat prin piele. Am anunţat medicul de situaţie şi în câteva minute a venit o brancardă la salon ca să merg să fac o rază. Le-am spus că nu mă pot urca pe brancardă în situaţia respectivă, pentru că osul ieşea prin piele. Au venit ulterior şi mi-au pus o atelă gipsată până după cap, care a fost un chin pentru mine şi mi-a produs şi răni. A doua zi a venit medicul Rădulescu la mine şi mi-a spus că în următoarele două zile sunt două sărbători mari şi nu vor face operaţii. Mi-a spus că mă operează vineri dimineaţa şi că o să-mi pună o tijă, pe care trebuie s-o plătesc, pentru că nu se compensează din cauza faptului că a fost accident. I-am spus că sunt de acord să cumpăr tija respectivă pentru că este viaţa mea în joc. După o oră, doctorul Rădulescu a venit la salon şi m-a întrebat dacă sunt de acord să merg la Timişoara ca să mă operez acolo, dacă îmi obţine aprobarea. După ceva timp s-a întors şi mi-a spus că a obţinut aprobarea şi că o să merg cu ambulanţa la Timişoara, lucru care s-a şi întâmplat. Eu nu am ştiut în momentul plecări mele la Timişoara, dacă o să plătesc placa. Nici acum nu ştiu dacă o să plătesc piesa respectivă. Niciodată nu s-a pus problema ca să nu cumpăr placa sau să-mi găsesc eu o clinică“.
Neluţu Trandafir mai precizează că din fişa medicală de la UPU, care se află la dosarul accidentului reiese că nu a avut nicio fractură, şi mai mult decât atât medicul i-a propus să-l externeze: „Eu am plecat de pe UPU fără nicio fractură, fiindu-mi sugerat să mă întorc acasă că nu am nicio fractură. Alături de mine s-a aflat Mircea Andrei, care s-a opus externării şi a spus că achită costurile necesare. Sora mea a întrebat-o pe doctoriţă dacă am vreo fractură, iar aceasta a asigurat-o că nu am fracturi şi că a adus un ortoped să se asigure de acest lucru. I-am spus că rămân internat“.
Sursa: http://m.adevarul.ro

Noi ii dorim sa se refaca cat mai repede dupa aceasta interventie chirurgicala!

Va recomandam sa cititi si http://www.dizabil.eu/?q=content/un-membru-al-site-ului-suferit-un-accid...

Categorii: 

Tags: 

Comments

vasy's picture

Este dureros ce se intampla in unele spitale din Romania

Se pare că medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu ar fi încercat să ascundă rănile suferite în urma evenimentului rutier pentru faptul că șoferul vinovat de producerea accidentului este soțul unui medic din spitalul județean.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
  ____    ____           __     __
| _ \ | _ \ __ _ \ \ / /
| |_) | | |_) | / _` | \ \ / /
| __/ | __/ | (_| | \ V /
|_| |_| \__, | \_/
|_|
Enter the code depicted in ASCII art style.