Proiect inedit pentru bolnavii din zone rurale sau izolate ale României, pe banii UE: consultaţii prin telemedicină

Iuli-Ana's picture

Există speranţă pentru mii de pacienţi care locuiesc în zone greu accesibile sau izolate din sud-estul ţării.
Din primăvara acestui an, ei ar putea beneficia de telemedicină, un sistem prin care analizele lor sunt trimise, în timp real, din dispensare şi cabinete rurale până la medicii specialişti. Proiectul ar urma să fie apoi implementat în toată ţara.
200 de medici de familie, din mediul rural, au fost instruiţi într-un proiect de telemedicină, cu finanţare europeană. În acest mod se pot transmite informaţii despre pacienţi, în timp real, specialiştilor din oraş. Astfel pacienţii evită deplasările de zeci de kilometri pentru a ajunge la specialiştii din marile centre. Proiectul este implementat în patru judeţe din ţară, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa. La Galaţi, 61 de medici de familie sunt implicaţi în acest proiect de telemedicină. Toţi au primit apartură modernă portabilă pentru a putea realiza cât mai multe analize: un ecograf cu ultrasunete, un echipament de preluare a semnelor vitale, un spirometru, un analizator şi un EKG.
Potrivit lui Valentin Boldea, coordonatorul proiectului pe judeţul Galaţi, „în momentul de faţă suntem în faza în care medicii au fost instruiţi, au primit aparatura şi au fost instruiţi în utilizarea acestora, urmează punerea în funcţiune a platformei informatice şi faza de teste ca ulterior ea să devină operaţională.” 500 de medici urmează să fie implicaţi în proiectul a cărui valoare se ridică la 82 de milioane de lei, dintre care 60 de milioane de lei din fonduri europene.
Sursa: http://adevarul.ro

Categorii: 

Tags: 

Comments