Intalnire Dizabil Eu cu activistul american Lew Finfer

Iuli-Ana's picture

Ieri, 24 februarie, membrii activi Dizabil Eu din Vrancea, Larisa, Vasi, Petrica, Ghita si subsemnata, s-au intalnit cu activistul american Lew Finfer in cadrul unui eveniment organizat de asociatia ,,Eu, tu si ei'' Focsani, cu sustinerea Departamentului de Stat al SUA si al Centrului de Resurse pentru Participare Publica (Ce-Re) din Bucuresti.
Pentru cei ce nu stiu, domnul Lew Finfer este organizator comunitar din anul 1970, fiind implicat activ in ONG-uri comunitare din statul american Massachusetts cu care a avut nenumărate succese de-a lungul anilor.
Director al MCAN, o influenta federatie care reuneste organizatii comunitare americane, care lupta pentru justitie economica si rasiala, Lew Finfer a finalizat cu succes recent o campanie prin care salariul minim din statul american Massachusetts a crescut ajutand astfel peste 500.000 de oameni.
De asemenea, mai mult de 900.000 de americani sunt beneficiari ai unei alte campanii de succes prin care au obtinut dreptul de a avea concediu medical platit. Aceste succese se alatura unui lung sir de campanii care au vizat educatia, incluziunea sociala, conditiile de locuire sau siguranta publica.
Incepand din 2013, Lew Finfer este mentor in cadrul Professional Fellows Program, fondat si finantat de guvernul american. Intre stagiarii care au lucrat cu MCAN se numara si jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita, presedinta Asociaţiei “Eu, tu şi ei”, cea care ne-a facilitat aceasta intalnire.

In cadrul acesteia, dl Finfer a aflat problemele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati din Romania, in general, si in special cele din Vrancea si ne-a impartasit solutiile gasite de asociatii ale persoanelor cu dizabilitati din U.S.A in situatii similare.
De asemenea, dl Finfer ne-a explicat ca in lupta pentru respectarea drepturilor lor, persoanele cu dizabilitati din Romania au nevoie de unitate, modalitati creative de a atrage atentia opiniei publice si de a face presiuni asupra autoritatilor.
Mai multe despre aceasta intalnire si despre sfaturile primite de la cunoscutul organizator comunitar veti putea afla pe canalul nostru Youtube!
Multumim, petru aceasta ocazie unica Silviei Vrinceanu si asociatiei ,,Eu, tu si ei''!

Categorii: 

Tags: