Un Paște în lacrimi

Ady Marin's picture

Costești, 1930, 18 aprilie, în Vinerea Mare, 116 persoane au venit la Denia Prohodului, printre care 20 erau copii, elevi sau studenți. Preotului Dumitru Vișinescu i-a scăpat cadelnița din mână. Era semn rău că ceva se va întâmpla.
O femeie vru” să aprindă o lumânare, iar flacăra se extinse fără ca lumea să bage de seamă. Bisericuța era mică, de lemn, fără a avea temelii. Ușa se deschidea în interior. De aceea și îmbulzeala. Flacăra cuprinse șița uscată și cuprinse șița uscată și cum lemnul era putred, întreaga bisericuță. Suflete nevinovate au fost mistuite de flăcări.Doamne, ce tragedie! Cei de afară țipau cu disperare. Totul a fost făcut scrum, alături de preot și țârcomic, mai puțin Sfânta Evanghelie care a fost de neatins.118 suflete aveau să piară în cea mai mare tragedie a României interbelice. În anul 1930, ca orice sat de câmpie, comuna de atunci, oraşul de acum, era o localitate sărăcăcioasă, aşa cum erau mai toate din Câmpia Română.
La slujba de îmormântare a venit și Episcopul Mălai Mare și o întreagă suflare de oameni.
La scurt timp, după ce tragedia fusese prezentată de unele dintre cele mai mari ziare ale lumii, încep să sosească la Costeşti materiale de construcţii pentru o nouă biserică. La cinci ani după tragedie, locuitorii din zonă aveau să se roage într-o biserică mare, frumoasă, aşezată la doi kilometri de locul tragediei, care poartă hramul Sfântul Ilie, fiind sfinţită în prezenţa regelui Carol II, a episcopului de Argeş, Nichita Duma, şi a patriarhului Miron Cristea. Ea are acum rangul de cadedrală și este situată în centrul orașului.

Categorii: