Grupul civic Dizabil.Eu, retrospectiva anului 2022

Natalia's picture

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2022, un an plin de evenimente care au avut în prim plan membrii Grupului civic Dizabil.Eu Vrancea.

Am organizat campanii în care principalul subiect atins a fost accesibilizarea infrastructurii stradale și a instituțiilor publice în conformitate cu normele legale în vigoare.

De asemenea ne-am dorit să oferim persoanelor cu dizabilități informații concludente despre drepturile și obligațiile acestor, iar acest lucru s-a și întâmplat în această toamnă.

Așa că având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat, ne-am gândit să facem o scurtă retrospectivă a tuturor evenimentelor petrecute în anul 2022.

După mulți ani de așteptare, timp în care am inițiat o petiție, am trimis 12 adrese către primărie respectiv teatru și a două articole de presă, am primit în sfârșit vestea mult așteptată.

Astfel, la începutul anului, Primăria Municipiului Focșani a anunțat faptul că a fost achiziționat dispozitivul care permite accesul persoanelor în fotoliu rulant în sala de spectacole a Teatrului Municipal Maior Gheorghe Pastia, aceasta aflându-se la etajul 1 al clădirii monument istoric.

Așadar, în seara de 22 Februarie, colegul nostru Răzvan, a fost prima persoană în fotoliu rulant care a intrat în frumoasa sală de spectacole a acestui teatru, folosind acest dispozitiv.

După cum știți Rețeaua Europeană pentru Viață Independentă (ENIL) a declarat în anul 2014, ziua de 5 mai, Ziua Europeană pentru Viața Independentă pentru a atrage atenția asupra importanței asigurării unui cadru de viață independentă pentru toate persoanele cu dizabilități, în conformitate cu principiile Convenției Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.

Cu această ocazie, grupului DizAbil.Eu din ultimii ani au avut tocmai acest scop: o Viață Independentă pentru persoanele cu dizabilități din Vrancea, a marcat prin organizarea unui tur ghidat la Muzeul Vrancei, Secția Etnografie, aflat în incinta Crângului Petrești, un loc mirific în care domină armonia și pacea iar timpul parcă s-a oprit în loc.

Vizita a avut loc câteva zile mai târziu, iar în cadrul acesteia grupul nostru a avut parte de o adevărată lecție despre tradițiile strămoșilor noștri.

O altă campanie pe care grupul nostru o desfășoară în acest an are ca subiect principal accesibilizarea corespunzătoare a sălii polivalente "Alin Moldoveanu" din Municipiul Focșani.

Prin această campanie ne propunem să atragem atenția autorităților asupra faptului că sportu poate fi un mijloc de integrare a persoanelor cu dizabilități.

Mai concret, împreună cu Răzvan, suporter al echipei locale de handbal, care se deplasează într-un fotoliu rulant, am realizat un filmuleț în care povestim dificultățile pe care le întâmpină acesta atunci când merge să-și susțină echipa preferată.

Trebuie menționat faptul că în sala de sport, persoanele în fotoliu rulant sunt nevoite să stea exact lângă teren, departe de ceilalți suporteri, existând riscul ca acestea să fie lovite de vreun jucător în timpul jocului.

De asemenea în campania pentru accesibilizarea Sălii, grupul nostru a trimis două adrese, ambele având ca destinatar Direcția Județeană de Sport.

În acest sens, câteva zile mai târziu, a avut loc o întâlnire cu administratorii sălii pentru a găsi cele mai potrivite soluții pentru ca accesul lui Răzvan, dar și a persoanelor cu nevoi speciale să fie cât mai ușor.

În urma discuțiilor pe care membrii grupului nostru cu domnului Director al Direcției Județene de Sport au fost găsite următoarele soluții:

1. În absența unui răspuns la solicitarea de fonduri pentru accesibilizare adresată de Direcția Județeană de Sport Vrancea Ministerului Tineretului și Sportului, rampa existentă va fi modificată prin adăugarea unor striații metalice pentru ca fotoliul rulant să nu mai patineze. Aceasta nu poate fi modificată pentru micșorarea unghiului de înclinare deoarece nu există spațiul necesar.

2. Persoanele în fotoliu rulant vor fi așteptate de un reprezentant al organizatorilor și vor fi ajutate să urce rampa și să se deplaseze spre partea de jos a tribunei.

3. A fost deja amplasată o rampă metalică care să permită accesul peste pragul existent la intrarea în sală.

Însă unul dintre cele mai importante proiecte pe care grupul nostru l-a implementat se numește „Informați Pentru o Viață Mai Bună”, care s-a desfășurat în perioada 14 octombrie - 3 decembrie,

A fost al doilea proiect după "Harta Accesibilizarii Orașului Focșani", pe care Grupul civic DizAbil.Eu l-a câștigat în cadrul programului Start ONG, derulat de Kaufland România și implementat de Asociația Act For Tomorrow.

„Informați Pentru o Viață Mai Bună" s-a dorit a fi proiectul care să ofere persoanelor cu dizabilități informații și posibile soluții la problemele cu care se confruntă în viața cotidiană.

În cadrul acestui proiect au fost organizate 4 întâlniri, prima dintre ele având loc la sediul Direcției Pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități, din subordinea DGASPC Vrancea.

În timpul întâlnirii, domnul Director Chetroiu a vorbit persoanelor cu dizabilități prezente despre drepturile și obligațiile pe care le au și a răspuns nenumăratelor întrebări ale acestora.

Pentru următoarele două întâlniri, gazdele noastre au fost domnii de la Muzeul Unirii.

În cele două zile, membrii grupului, persoane cu dizabilități sau aparținători, au avut posibilitatea să învețe de la doamna psiholog clinician Beatrice Crăciun cum să gestioneze diverse probleme apărute în viața cotidiană și cum să comunice eficient cu cei din jur.

Ultima întâlnire din cadrul proiectului s-a desfășurat la Oldies Pub. La aceasta au fost invitate Doamna Președintă a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea, Marta Harabulă, și doamna Emilia Lupu, coordonatoarea departamentului de dispozitive medicale asistive din cadrul aceleiași instituții, pentru a afla informații despre modalitatea de decontare a acestor dispozitive.

În această întâlnire s-au abordat și alte teme de interes pentru cei prezenți.

Finalul acestui proiect a coincis cu ziua de 3 decembrie, dată la care se celebrează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, ocazie cu care a fost lansată pagina http://www.dizabil.eu/info/ ce conține informațiile primite în cele patru întâlniri, într-un format accesibil și ușor de înțeles, indiferent de nivelul competențelor digitale.

După terminarea proiectul "Hârtie Accesibilizării Orașului Focșani", grupului Dizabil.Eu, a fost printre cele 12 Ong-uri și grupuri civice selectat să primească mentorat în advocacy în cadrul proiectului "Pași civici pentru o comunitate puternică" implementat de CeRe și CIVICA, mentorul nostru în acest domeniu fiind Diana Trenchea.

În cadrul acestui proiect, pe data de 19 noiembrie, am organizat la Focșani, evenimentul ,,Accesibilizarea nu e un moft!", Care a avut ca temă nevoia de accesibilizare a spațiului public din orașul nostru în general, și despre accesibilizarea Sălii Polivalente, în special. Tot în timpul evenimentului a fost proiectat și filmul ,,Martorul 448"

La eveniment au fost prezente persoane cu dizabilități, reprezentanți ai altor asociații și ONG-uri, reprezentanți ai autorităților, bloggeri, jurnaliști, persoane ce își doresc un oraș mai accesibil pentru toată lumea.

În urma discuției, s-a decis ca demersul pentru accesibilizarea Sălii Polivalente să continue cu o solicitare pentru alocare de fonduri adresată Ministerul Sportului.

Acestea fiind spuse, Grupul Civic Dizabil.Eu Vrancea speră că autoritățile vor înțelege că persoanele cu dizabilități au nevoie ca instituțiile în care aceștia își desfășoară activitatea au nevoie de o accesibilizare corespunzătoare, la fel și cele care găzduiesc competiții sportive sau de cultură și necesitatea construirii unor toalete publice accesibilizate și adaptate persoanelor cu nevoi speciale și mai presus de orice accesibilizarea trotuarelor la nivelul carosabilului.

Și pentru că mai sunt foarte puține zile până când vom intra în Noul An, Grupul Civic Dizabil.Eu Vrancea vă urează multă sănătate, bucurii și împlinirea tuturor dorințelor!

Categorii: 

Tags: