Caravana cinematografică pentru nevăzători

Iuli-Ana's picture

Nevăzători şi văzători focşăneni au vizionat, aseară, pentru prima dată împreună într-un cinematograf, filmul „Bună! Ce faci?”, în regia lui Alexandru Maftei. Proiecţia filmului special accesibilizat de Fundaţia „Cartea Călătoare” din Focşani a avut loc la Cinema Balada şi a stârnit aceleaşi reacţii de ambele părţi. Asta pentru că în căşti, nevăzătorii au putut asculta descrierea decorului, mimicii, gesturilor, etc., rostită de lectorul Fundaţiei, între replicile actorilor. Evenimentul, absolut inedit, a dovedit că imposibilul poate deveni posibil dacă depăşim prejudecăţile. Că între a vedea şi a nu vedea cu ochii nu există nicio barieră atâta timp cât oamenii reuşesc să privească dincolo de limitările impuse de natura handicapului, şi nu-şi mai percep propria normalitate ca fiind un fapt excepţional. Filmul face parte dintr-o serie de 16 pe care Fundaţia Cartea Călătoare le va accesibiliza, în cadrul proiectului „Caravana cinematografică pentru nevăzători”, derulat în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, cu sprijinul Fundaţiei Orange România . Mircea Bucur, preşedintele Fundaţiei „Cartea Călătoare” a declarat că prin acest proiect, ca şi prin altele derulate de Fundaţie, se doreşte integrarea nevăzătorilor. „Acest film înseamnă, pentru nevăzătorii vrânceni, accesul la cea de-a şaptea artă. Un lucru care nu se întâmpla până în momentul de faţă. Chiar dacă nu e prima experienţă pentru noi, e o experienţă nouă pentru nevăzătorii vrânceni. Noi am mai reuşit proiecţii similare în cadrul a trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj, care s-au bucurat de mare succes în rândul nevăzătorilor. Acum derulăm acest proiect prin care vom accesibiliza 16 filme pentru care vom organiza proiecţii în toată ţara. Noi sperăm să apară filme accesibilizate şi pe Televiziunea Română şi politicienii să nu ne mai considere chiar aşa nesemnificativi! Să gândească o lege ca măcar o dată pe lună să apară la televizor un film dublat şi accesibilizat. Noi am demonstrat că se poate! Dacă aducem nevăzătorii în cinematograf, ei pot vedea un film în rând cu ceilalţi oameni, fără să deranjeze pe nimeni prin ceea ce ascultă în căşti. Noi dorim să-i socializăm pe nevăzători şi să-i integrăm în societate dar nu aducându-le serviciul acasă, ci aducându-i pe ei în comunitate, să se bucure ca oricare alt om de serviciile pe care aceasta ni le oferă”, a spus Mircea Bucur, preşedintele Fundaţiei „Cartea Călătoare”. Pe parcursul derulării proiectului, Fundaţia „Cartea Călătoare” va organiza şi o caravană cinematografică cu toate cele 16 filme ce urmează să fie accesibilizate. Proiecţiile vor avea loc atât în biblioteci publice din ţară, cât şi în filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi licee pentru deficienţi de vedere. De asemenea, proiecţii ale filmelor se vor organiza şi în alte cinematografe. (sursa:Monitorul de Vrancea)

Categorii: 

Tags: