Anotimp cel ruginit,
Covor de frunze bătătorit,
Timpul cel încremenit,
Ce paşii-mi îl ating subit.

Firişoare de siliciu în clepsidră întemniţate,
Măsoară amintirile sufletului trist,
Adierea sufletului de răpciune,
Păsări migratoare străpung văzduhul zenit.

Stări melancolice se ivesc,
Mantaua brumărie învelesc,
Şi câte taine adunate le-nsoţesc,
Tristeţile spiritului le jelesc.

Precum o iubire neuitată,
O tristă simfonie pădurea fredonează,
Turbatul vânt copacii îi despoaie,
Bătuţi de picuri reci de ploaie.

O crâncenă schimbare,
Cu buze palide,
Atinge ultimele flori,
Sărută soare printre nori.