Fabrica de organe umane sintetice

Iuli-Ana's picture

Oamenii de ştiinţă de la University College London cresc organe umane în condiţii de laborator, această reuşită tehnologică având posibilitatea de a elimina, în viitor, nevoia ca oamenii să doneze organe.
Echipa condusă de profesorul Alexander Seifalian face parte din departamentul de nanotehnologie şi medicină regenerativă din cadrul universităţii. În cadrul acestui laborator, oamenii de ştiinţă folosesc celulele recoltate din corpul pacienţilor pentru a creşte organe „la comandă”. Pentru că organele sunt făcute cu ajutorul propriilor celule ale pacienţilor, riscul ca acestea să fie respinse de corp este, în teorie, eliminat.
„Acum creştem un nas pentru un pacient, pe care urmează să-l folosim luna viitoare. Este o premieră mondială, nimeni nu a mai crescut un nas în laborator până acum”, a declarat profesorul Seifalian.
„Alţi specialişti au încercat să facă implanturi pentru înlocuirea nasului, însă nu au găsit soluţii care să funcţioneze pe termen lung. Nasurile pe care aceştia le-au folosit s-au deplasat pe faţă cu timpul, iar forma lor s-a schimbat. În schimb, nasul nostru nu va avea aceste probleme, pentru că este un nas întreg construit din polimeri”, a explicat Adlola Oseni, membru al echipei de cercetători.
„În acest nanomaterial există mii de găuri de dimensiuni mici. Ţesutul creşte prin aceste găuri şi devine parte a materialului. Cu timpul, nasul devine un nas adevărat, iar pacientul îl va simţi exact ca pe un nas autentic”, a explicat Seifalian.
Cercetătorii realizează şi alte organe în laborator: o trahee, ce a fost folosită în cadrul primului transplant al unui organ sintetic din istorie, urechi sau artere. „Suntem primii cercetători din întreaga lume care lucrează la aşa ceva. Putem face un metru de artere artificiale la fiecare 20 de secunde, dacă dorim”, a declarat Seifalian.
„Dacă vom reuşi să creştem o inimă sau un plămân în laborator, nu vom mai avea nevoie de donatori. Eforturile noastre ştiinţifice vor avea consecinţe extraordinare asupra modului în care practicată medicina”, a concluzionat Seifalian.

Categorii: 

Tags: