Peste 30 de conducători auto de mijloace de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Brașov au luat parte astăzi la o prezentare, realizată de membri ai Fundației ”Motivation”, referitoare la modul în care pot fi sprijinite persoanele cu dizabilități locomotorii pentru a călători cu autobuzele sau troleibuzele.
Această prezentare a fost prima dintr-o serie mai lungă de asemenea activități, programate pentru ca toți conducătorii auto ai R.A.T. Brașov să deprindă modalitățile practice de a ajuta persoanele care se deplasează în cărucioare rulante să urce sau să coboare din mijloacele de transport în comun.
Conducătorilor auto ai R.A.T. Brașov le-au fost prezentate modalitățile concrete în care pot sprijini persoanele cu probleme de sănătate de ordin locomotor să urce sau să coboare din mijloacele de transport în comun: cum trebuie poziționat căruciorul, cum sunt acționate frânele, cum se pot bloca roțile, cum trebuie asigurat căruciorul în timpul deplasării mijlocului de transport în comun etc.
De asemenea, atât pe o rampă mobilă, dar și pe o treaptă a unui autobuz parcat în terminalul ”Roman”, conducătorii auto au exersat practic manevrarea unui cărucior cu rotile în care se afla o persoană cu dizabilități.
sursa: http://newsbv.ro