Sprijin de 500 de lei, lunar pt persoanele cu dizabilitati din Bucuresti.
Persoanele cu dizabilitati din Bucuresti este posibil sa primeasca o veste buna la sfarsitul acestei luni.
Consiliul General al Capitalei analizeaza, pe 30 august, propunerea de acordare a unui sprijin pentru integrarea sociala in valoare de 500 de lei, lunar, persoanelor cu dizabilitati din Bucuresti.
Conditia pentru a beneficia de acest ajutor financiar este ca persoana respectiva sa aiba domiciliul sau resedinta in Capitala, certificatul de incadrare in grad de handicap sa fie emis de una dintre Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor Capitalei, iar beneficiarul sa aiba platite toate taxele catre bugetul de stat.
Nu vor beneficia de acest ajutor persoanele cu dizabilitati aflate in centre rezidentiale publice, cele care realizeaza venituri si se afla in ingrijirea unui asistent personal profesionist, sau cele care sunt retinute sau condamnate definitiv la pedeapsa cu inchisoarea, pe perioada retinerii sau detentiei.
Luna trecuta, CGMB a decis ca primaria sa acorde un ajutor financiar lunar de 1000 de lei pentru copiii cu handicap care au domiciliul in Bucuresti.
Comments
Ajutor
Submitted by Denis (not verified) on
Pai si de unde aflu ce si cum si cand vom afla asta??
Mai țineți minte filmul
Submitted by Ady Marin on
Mai țineți minte filmul „Buletin de București”? Cred că acum eu voi fi protagonistul :)