Mâine 9 aprilie sărbătorim Floriile. este sărbătoarea care nu amintește de intrarea Triumfală a Domnului în Ierusalim înainte de Patimi.

Țin cu generaația de Aur a Stelei și continuatoarea ei indiferent de nume. Nu cred că cineva vreodată a ținut cu Steaua pentru Armată sau sigla ei.

Țin cu generaația de Aur a Stelei și continuatoarea ei indiferent de nume. Nu cred că cineva vreodată a ținut cu Steaua pentru Armată sau sigla ei.

De-aș întoarce de-a vieții roată,
Să mai întineresc odată,
N-aș mai comite aceeași greșeli iară,
Care le-am făcut odată.

Ai venit din depărtare pentru că mă iubeai cu îmi spuneai,
Eu te-am primit cu brațele deschise,
Amândoi planuri de viitor ne făceam,

Ador să înșir versurile pe hârtie,
Tot ce văd și ne înconjoară,
Versuri multe și mărunte,
Ceea ce sufletu-mi inspiră.

Practic talentul nu are handicap. Și oamenii cu dizabilități pot fi creatvi și născocii lucruri, scrie proză sau versuri.

Primăvara ar fi veșnică dacă cucul ar dăinui întodeauna,
Râul, ramul revin la viață și codrul începe a îmuguri,

În acest an, credincioșii ortodocși și catolici sărbătoresc Buna Vestire în aceeași zi, astăzi, 25 decembrie, 2017.

Pages