Harta Accesibilizarii Orasului FocsaniINFORMATII-PT-O-VIATA-MAI-BUNAdizabil-bani-DSP
Iuli-Ana's picture

"Bolile care se transmit prin mâncare pot fi mortale"

Igiena este una dintre cele cinci reguli de aur care trebuie respectate pentru a preveni transmiterea unor boli grave, dintre care unele pot duce la deces, dar şi pentru ca mâncarea să fie sigură, a declarat, marţi, reprezentantul OMS pentru România,Victor Olsavszky, de Ziua Mondială a Sanatatii.

Categorii: 

Tags: 

vasy's picture

I-a trimis bunicii o scrisoare în Rai, dar apoi a primit un COLET! Uite ce a găsit fetița înăuntru! Milioane de oameni au plâns de emoție!

O fetiţă în vârstă de 8 ani, din Chapel Hill, Tennessee, şi-a pierdut bunica, căreia îi spunea "Mawmaw", în august 2012. Bella Hosford ştie că Mawmaw este în Rai, însă îi lipseşte foarte mult pentru că era "cea mai bună bunică din lume".

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Pacienţii vor fi reprezentaţi în consiliile de etică ale spitalelor

Asociaţiile de pacienţi vor putea participa în cadrul consiliilor de etică ale spitalelor. În acest sens, Ministerul Sănătăţii, prin Compartimentul de Integritate, a iniţiat procedura de constituire a unui registru naţional al asociaţiilor de pacienţi.

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Numărul de consultaţii la domiciliu care pot fi acordate lunar de medicii de familie a fost dublat

Numărul maxim de consultaţii la domiciliu care pot fi acordate lunar de medicii de familie a fost dublat, de la 21 la 42 consultaţii, fiind majorat şi numărul consultaţiilor care pot fi acordate la afecţiuni cronice, de la o verificare lunară sau trimestrială la două lunare sau patru trimestriale.

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Un nevăzător şi prietenul lui fără braţe au plantat 10.000 de copaci

persoane cu dizabilitati plantand copaci

China au reuşit să dea o lecţie de viaţă întregii lumi: Jia Haixia şi Jia Wenqi au plantat 10.000 de copaci, deşi unul dintre ei este orb, iar celălalt nu are braţe. "Eu sunt mâinile lui, iar el este ochii mei”, a explicat Haixia.

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Acces mai facil la informațiile din domeniile gestionate de MMFPSPV

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) prin proiectul “Modernizarea serviciilor publice de informare și relaționare cu cetățenii, a creat trei website-uri tematice, cu opţiunea de comunicare de tipul e-petiție, dedicate următoarelor domenii: asigurări sociale, familie și c

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Cursuri gratuite in domeniul antreprenoriatului social

Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa anunta lansarea cursurilor gratuite de formare in domeniul antreprenoriatului social, organizate in cadrul proiectului Intreprinderi sociale responsabile¸ cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –2013.

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Institutul Clinic Fundeni, primul spital accesibilizat pentru persoane cu deficienţe de vedere

Se mai intampla si lucruri bune... Institutul Clinic Fundeni este primul spital din România complet accesibilizat cu plăcuţe de orientare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

Categorii: 

Tags: 

Iuli-Ana's picture

Copiii cu boli cronice ar putea face scoala in spital

Copiii cu boli care necesită internare mai mare de o lună ar putea face şcoală în spital, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) căutând soluţii în acest sens, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general al Capitalei, Constantin Trăistaru.

Categorii: 

Tags: 

Pages

Subscribe to www.dizabil.eu RSS